În 2020, cel mai nefast an din cei 15 în care am filmat și fotografiat nunți, am avut plăcerea să participăm la una din cele mai frumoase nunți pe care le-am văzut vreodată.
Ce a făcut această nuntă deosebită de toate celelalte au fost 3 factori importanți:
- Nunta s-a desfășurat într-o singură locație.
Da, ca la americani 🥰 . De la pregătiri, la cununia civilă, chiar și cununia religioasă și, evident, petrecerea, totul s-a petrecut în aceeași locație. Nu au existat drumuri de la hotel la primărie, apoi la biserică, eventual prin vreun parc ca într-un final să ajungi la restaurant deja obosit/ă. Cel mai frumos lucru la acest gen de eveniment e că îi solicită MINIM pe miri și îi lasă să se distreze pe tot parcursul zilei. Am văzut sute de nunți la care mirii, în momentul în care au ajuns la petrecere aveau un singur gând: „Nu mai pot de oboseală, abia aștept să se termine!” … e păcat. Locația în cauză a fost o pensiune cochetă din județul Gorj („La Maria” – Poienari). - Nu au existat tipare
Trebuie să faci X tradiție, trebuie să ai lăutari, trebuie să porți rochia de mireasă toată ziua, trebuie să te cununi în biserică … sunt doar câteva din lucrurile pe care viitorii miri le află ca fiind OBLIGATORII. Ei bine, nu sunt. Cei doi din fotografiile de mai jos și-au ales din toate „tiparele” doar pe acelea care le-au fost pe plac, făcându-și nunta așa cum și-au dorit, nu așa cum li s-a spus că trebuie făcută. Totul s-a petrecut sub semnul relaxării, fără grabă și stres, spațiile din momentele cheie fiind umplute aproape aleatoriu cu cocktail-uri, mini-ședințe foto, dans, relaxare, mâncare. - Numărul redus de invitați
Cu toate restricțiile din pandemie, numărul mediu de invitați la nuntă a scăzut considerabil și mulți dintre clienții noștri ne-au confirmat că a fost mai bine așa. Când scazi (de exemplu) de la 2-300 de invitați până la 100 sau chiar mai puțin, rămâi cu cei mai apropiați și mai dragi oameni… oamenii care își doresc din tot sufletul să vină la nunta ta și pe care ți-i dorești din tot sufletul acolo. De multe ori, clienții noștri care au făcut cununii civile restrânse înainte să facă nunți mari, ne-au mărturisit că s-au simțit mult mai bine la cununia civilă, având mai puțini invitați.
A fost supărătoare această pandemie, mai ales pentru miile de cupluri care au fost nevoite să își amâne nunțile. Însă din orice lucru rău, putem trage învățături prețioase pentru viitor.
Vă urăm să planificați și să aveți parte de nunți așa cum vi le doriți.













































